Anul ce ne stă în față este o provocare din partea lui Dumnezeu pentru biserica noastrã, prin organizarea unui timp de rugãciune zilnic. În Psalmul 95:6 gãsim scris:”veniți sã ne închinãm și sã ne smerim, sã ne plecãm genunchiul înaintea Domnului Fãcãtorului nostru!„
Motivația psalmistului constã în faptul cã Dumnezeu este Mãreț, Atotputernic și creatorul nostru care ne-a rãscumpãrat și ne-a înfiat sã fim poporul Lui.
Mulți credincioși privesc rugãciunea ca fiind ceva facultativ, dar Dumnezeu o pretinde ca o condiție a lucrãrii Sale, fapt dovedit de Însuși Fiul lui Dumnezeu în timpul lucrãrii Sale pe pãmânt.
Dacã ne uitãm în istoria bisericii creștine vom putea observa cã în spatele marilor predicatori folosiți de Dumnezeu era ascunsã o viațã de rugãciune.
Un slujitor al lui Dumnezeu fãcea urmãtoarea afirmație: „Dacã ar trebui sã precizez care este cea mai mare nevoie a creștinismului aș numi fãrã ezitare nevoia unei vieți de rugãciune. Rugãciunile din trecut nu sunt suficiente pentru nevoile de astãzi.
O bisericã ce se bazeazã pe trecutul ei pentru a vedea miracole de putere și har este o bisericã falimentarã.
Rugãciunea este:

– cea mai mare resursã a creștinului și cea mai puțin folositã
– cea mai importantã lucrare și poate cea mai neglijatã
– cea mai obișnuitã formã de devoțiune și totuși cea mai puțin înțeleasã
– poarta spre pãrtãșia cu Dumnezeu dar puțini intrã pe ea.
– calea deschisã spre harul lui Dumnezeu, dar în viața celor mai mulți este blocatã.

Sã ne rugãm ca fiecare dintre noi sã fim atrași tot mai aproape de Domnul și sã umblãm cu El într-o pãrtãșie atât de adâncã încât pentru noi: A trãi sã fie Cristos!
Doamne ajutã-ne.
Pastor Gheorghe Popa