Pilda Mântuitorului Cristos cunoscută nouă sub titlul de Pilda datornicului nemilostiv, este precedată de o bine-cunoscută întrebare. Atunci când fratele meu îmi va greși, de câte ori va greși și eu să îi iert? Să îl iert de 7 ori?

Petru se aștepta ca Isus să îi spună de mai puține ori, ori Isus a înaintat aproape o formulă matematică: de 70 de ori câte 7. 7 însemna plinătatea. I-a venit greu lui Petru să îl ierte, cineva l-a supărat, l-a iertat de câteva ori, dar deja prea mult. De câte ori să îl iert?

Petru a fost năucit de răspunsul lui Isus, pentru că la evrei, cifra 7, cifra plinătății repetată de atâtea ori, însemna la nesfârșit, iertare la nesfârșit.

A înțeles că trebuie să îl ierte oricâte ori greșește fără să numere.

Isus și-a dat seama cât de greu este cuvântul Lui: greu de înțeles, de acceptat și mai ales de pus în practică. A simțit nevoia să îl explice, să îl facă înțeles: din greu ce era să îl facă ușor și din imposibil ce era de aplicat să îl facă aplicabil în viața de zi cu zi.

Apoi a rostit pilda aceasta: Un împărat a vrut să facă socoteală, l-a chemat pe unul dintre datornici. Avea la el o sumă uriașă, imposibil de a fi returnată.  Datornicul a căzut în genunchi și l-a rugat stăruitor să nu îl execute silit. Stăpânul l-a lăsat liber, cu familia, să lucreze și cândva să îi dea înapoi stăpânului său datoria. Urmează o scenă dramatică. Omul iese afară și întâlnește pe cineva care îi datora aproximativ 100 de lei, spune Cornilescu.

Acest datornic a făcut aceleași gesturi pentru a fi îngăduit, însă datornicul cel mare nu i-a aplicat același tratament celui care îi datora foarte puțin. L-a pus în închisoare.

Explicația pildei e revelatoare: stăpânul este Dumnezeu, datornicii cei mari suntem noi, fiecare, pentru că păcatele noastre au acumulat atâta datorie față de cer, încât este imposibil să ne putem achita datoria, plătind-o. Când însă cineva din jurul nostru ne greșește, ne este dator cu ceva nesemnificativ, aplicăm legea cea mai aspră.

Acum, însă, intră pe scenă, în acțiune, cel de-al patrulea personaj. Al patrulea personaj nu rămâne indiferent la ceea ce s-a petrecut, nu trece cu vederea

Când au văzut tovarăşii lui cele întâmplate, s-au întristat foarte mult şi s-au dus de au spus stăpânului lor toate cele petrecute.

Rolul lui este foarte important și este format din ceilalți colegi ai celor doi. Nu suportă nedreptatea, nu suportă cruzimea, din jurul lor, din societatea lor și repede merg la stăpânul lor și iau atitudine, față de ceva ce este anormal în societatea lor.

Când acționează stăpânul? Atunci când este sesizat. Stăpânul intră în acțiune când așa zisul personaj intră în acțiune.

Personajul colectiv reușește să determine acțiunea lui Dumnezeu.

Acest personaj colectiv nu prea este văzut în jurul nostru. Nu îl prea vedem acționând. Nu îl prea vedem curajos. S-a transformat în ghiocel. O pădure de ghiocei care se transformă în războinici atunci când dușmanul este plecat, care taie și spânzură când sunt în siguranță, însă când trebuie să fie fermi și cu coloană vertebrală se pierd în decor.

Această faptă, umilință produce indignare, durere, însă ea se petrece în fiecare zi lângă noi.

Oamenii sunt pedepsiți, înjosiți. Unde este glasul colegilor din acea instituție? Unde este cel de-a patrulea personaj, personajul colectiv? Când toate acestea se petrec de ce îți este frică să îți aperi colegul tău? De ce îți este frică să spui adevărul? De ce îți este frică să divulgi nedreptatea dacă ea se face?

Nu uita, mâine s-ar putea să fii tu.

F. Niemöller un pastor luteran reprezentant al rezistenței umane a scris:  „Când naziştii au venit să îi ia pe comunişti, n-am scos o vorbă. Nu eram comunist. Când i-au arestat pe social-democraţi, am tăcut. Nu eram social-democrat. Când au venit să îi ia pe sindicalişti, nu am protestat. Nu eram sindicalist. Când au venit să îi ia pe evrei, nu m-am revoltat. Nu eram evreu. Când au venit să mă ia pe mine, nu mai rămăsese nimeni care să-mi ia apărarea.”

Cât de mult ne afectează lipsa de reacție a colegilor noștri când ar trebui să o facă.

Când non valorile ies în față, le îngăduim, le permitem accesul la microfon?

Trezește-te personaj colectiv!