You are currently viewing In memoriam Ghiță și Aurelia Popa

In memoriam Ghiță și Aurelia Popa

Finalul anului 2020 a fost unul trist pentru fraţii şi surorile din Biserica Penticostală Tabor Oradea, însă un moment glorios pentru cer. Pe neașteptate, au plecat în veșnicie pastorul Popa Gheorghe împreună cu soția lui Aurelia.

Pastorul Popa a fost timp de 30 de ani motorul bisericii. Împreună cu pastorul Bogdan Ioan au făcut o echipă puternică, care a lucrat necontenit pentru propășirea lucrării lui Dumnezeu.

S-a născut în noiembrie 1957 lângă Oradea, a practicat boxul în tinerețe, a fost un foarte harnic muncitor. La 19 ani încheie legământul în apa botezului, în 1980 se căsătorește cu Aurelia și trăiesc apoi 40 de ani de viață binecuvântată, fiind un model și un sprijin pentru Biserica Tabor.

Soția Aurelia a fost diagnosticată cu cancer, în urmă cu 15 ani. Mâna cea bună a lui Dumnezeu a ținut-o în viață, ei experimentând intervenția Lui. Deși boala a recidivat după aproximativ 14 ani, nu s-a speriat și  nici nu și-a trâmbițat durerea, cu o demnitate și decență uluitoare a gestionat această suferință ce a răpus-o, pentru noi toți ceilalți, brusc. Vestea că inima ei s-a oprit și că nu a mai putut fi resuscitată a fost pentru noi toți un șoc.

Cu sănătatea șubrezită, cu câteva antecedente medicale, din nou, purtate în tăcere, pastorul Ghiță Popa este internat în aceeași zi în care soția lui a plecat în cer. În perioada funeraliilor soției, pastorul Popa a fost intubat, cei trei copii ai familiei au urmărit serviciile de priveghi și înmormântare la televizor, prin transmisia live.

La două săptămâni de la plecarea la ceruri a soției lui, fratele Ghiță pleacă și el. Mult prea devreme decât ne-am fi așteptat, ne-a lăsat îndoliați și muți de durere. Un om care a slujit lui Dumnezeu și sfinților cu un devotament exemplar. I-a devenit limpede că viața unui slujitor a lui Hristos trebuie să aparțină bisericii, așa că a făcut din slujirea și lucrarea bisericii interesul său suprem sub soare. Astfel că în oraș, pe sectorul de slujire sau până sus în Arieșeni era mereu pe drumuri pentru a face ceva mai mult, mai frumos pentru poporul Domnului – indiferent că era vorba de cei mai mici sau de cei în vârstă. Nu l-a interesat niciodată dacă era aplaudat, dacă mesajul său era acceptat sau nu; știa doar că trebuie să rostească simplu, dar direct și întreg Cuvântul… Adesea i se citea pe chip oboseala și truda lucrării, dar nu și-a permis luxul nepăsării, știa că Dumnezeu și sfinții au nevoie de el. Așa că a ținut în mâinile-i harnice Biblia îngroșată de schițele trudite în studiu și rugă sau sticluța cu untdelemn cu aceeași demnitate și smerenie cu care ținea ciocanul sau târnăcopul pe șantierele bisericii.

A plecat atât de repede încât nu ne-am obișnuit fără el. Ne-au fost alături în durerea noastră pastori din Oradea care au participat la serviciile de funeralii, cât și o mulțime de prieteni din întreaga lume. Programele au fost transmise live pe www.tabororadea.ro astfel că toți cei care i-au cunoscut au avut ocazia să interacționeze cu noi. Din partea conducerii Cultului Penticostal au avut intervenții live sau înregistrate pastorii Vasile Bojor care a şi predicat Cuvântul lui Dumnezeu la înmormântarea fratelui Popa, Simion Bumbar, Pavel Riviș Tipei, Ioan Moldovan, alături de foarte mulți alți slujitori care au transmis gândurile și rugăciunile lor.

Comunitatea religioasă din Oradea a fost marcată, de asemenea, de plecarea fratelui Popa, astfel că reprezentații comunităților romano-catolice, greco-catolice, baptise, bisericilor independente s-au alăturat celor care ne-au fost alături.

Conducerea Bisericii Tabor Oradea mulțumește miilor de frați și surori care au urmărit transmisiunile programelor și apreciază nespus gândurile, mesajele și rugăciunile de încurajare transmise în perioada aceasta.

Lasă un răspuns